o linie nedefinită, albă, pe asfalt
o urmă fină de nesigur lăcrimat,
mă rog la cretă să m’arunce în neant,
mă rog la neştiinţă şi sper să fiu uitat.
.
vreau un albastru, moale micro’vid,
un scurt şi fără urmă vis pierdut,
să uit un suflet mult prea firav şi candid,
o zero existenţă, o coincidenţă, un ne’apărut.
.
ar fi prea complicat o răsuflare, o pierdere de timp,
o palmă m’ar trezi din idiotul meu delir,
din amorţeală nu mai ies, am receptorul frânt,
deci fug şi uit, cad anti’gravitaţie spre ultimul onir.
