tanc chinezesc

cum e cînd nu te simţi în propriul creier?

afară e o altă lume şi mă simt altcineva. de parcă cantitatea de ‘suflet’ sau densitatea personalităţii variază continuu. e o tăcere în ambele lumi în care exist. nu există vid şi ne’vid, dar există păr lung şi păr scurt. mai simplu decât simplu.

mă simt ca un tanc chinezesc acoperit de petale de cireş japonez. imaginează’ţi un tanc vechi şi ruginit. la suprafaţă e acoperit de petale de sakura, pe dinăuntru însă este gol. dezarmat. şi nici floarea roz de cireş nu vorbeşte. roşu. printre petale se văd răni sângerînd. fericirea, frumuseţea, ce’o mai fi, totul taie. un tanc poate fi şi el zgâriat.

poţi oare delira în mijlocul unei mulţimi? nu. pentru că te crede lumea nebun. ce crede lumea, ce nu crede lumea. cred că am dreptul la delir, pentru că eu nu deranjez. pentru că sunt un tanc zgâriat.

mă consider existent sau ne’existent în momentul în care judec. teme de delir există. există şi delir asupra temelor de delir. aş vrea să am muniţie şi ceva de mâncare. însă am să le am atunci cînd le voi dori într’adevăr. nu am decis încă precis dacă e sau nu dorinţa mea de a fi un tanc chinezesc. dar aşa simt. şi nici nu pot decide dacă sînt sau nu zgâriat.

deci aş prefera oare să mă pot deplasa? să merg singur pe mijloc de stradă, încet şi scîrţiind? aş vrea oare să aflu răspunsurile la întrebări?

în general nu’mi plac întrebările, şi nici tancurile, şi nici zgârieturile. în schimb îmi place cireşul japonez.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s