Nebun cu note’n cap şi degetele frânte,
Te simţi ascuns în pian, în umbre de morminte.
.
Nebun al tuturor; şi bun al nimănui,
De trist ce eşti acum, ne’nepăsare nu’i.
.
Alert şi zgâriat încerci să le şopteşti,
O lume fără oameni, o lume ce’o iubeşti.
.
Zâmbeşti în neştiinţă, întîmpinînd durerea,
O vezi în gălăgie, căci inhalezi tăcerea.
.
Eşti protejat, se pare, de viduri şi ne’viduri,
De aer şi ne’aer, de multi’nivelate riduri.
.
Oraşu’ţi este groapa şi săriturile’ţi sute,
Parc de beton, ciment, din fiare vii şi mute.
.
Şi iar alergi în noapte, să te ascunzi de umbre;
Şi iar ascunzi durerea cu mii de gânduri sumbre.
Waaa… imi plaaacee.. foarte profund si original 🙂