spate în spate

Am încercat să mă apropii de tine, dar.

Au existat cândva cuvinte și imagini interzise mie ca ființă trăitoare și alergătoare printre viață/vieți.
Mai puțin alergătoare, că mi-i tăiată respirația și mi-ai taiat-o și tu. Na, de două ori tăiată. La ce bun?
Mai puțin interzise, că a durat câteva zile și mai puține nopți. Exagerez.
Mai puțin.

Au exagerat și turațiile în creierul meu ne-deprins și de ne-desprins de acele intensități intense la început, cu bătăi de inimă întinse, cu încercări de cunoaștere aprinse.
Mi-am reținut respirația ca să nu uit să respir.

A fost un moment artificial întiiiins, care brusc, agresiv, invaziv, a devenit, de fapt, un moment în simpla lui explicație – un moment.
Dacă m-ai fi întrebat atunci, era să tac, să tac, să tac.
De frică. De frică?
Cuvinte spuse ne-la-locul-lor aveau puterea să aranjeze totul la locul lor.
De frică am tăcut, din anticipare amestecată cu realitate, care aveau loc-loc în același timp de față cu mine, împreună, doi-doi, am amuțit.
Dacă ai ști cum o trăire reușește să treacă prin fața ta cu viteza unei vieți omenești, atunci nimic, nu am ce să îți spun.
Dacă ai ști cum o privire reușește să treacă prin fața ta cu viteza unei vieți omenești, atunci nimic, nu am ce să îți spun.
Dacă nu, nu am ce să îți spun.
Unu-unu.

M-ai pus pe gânduri să îmi iau cravată, să îmi iau haine, să renunț la renunțul meu la culori colorate.
M-ai pus pe gânduri să fac ceva, să fac orice. Să citesc. Să scriu. Să tac. Să vorbesc. Să mă mișc.
Să trăiesc.
M-ai pus pe gânduri că e bine să fii bine. Să ne fie bine?

Aș fi vrut să spun că suntem doi oameni, dar reformulez.
Existăm doi oameni, pentru că da.
Existăm doi oameni care sunt cumva într-o proximitate proximă proxifiată.

Dacă am avea o fotografie comună sau dacă ne-ar fi observat cineva dintr-o parte, am sta oricum aproape-departe spate în spate. Poate.
Poate ne-am fi ținut de mână, dar nu. Poate doar o atingere fină de tot, palmă peste palmă, de-ne-observat-dar-cumva-departe-la-nivel-molecular, pentru că.
Poate capul meu s-ar fi rupt din realitatea falsă prinsă în fotografie/privire/element observat/moment înghețat, rupând din hârtie/materie-timp ca să.
Să ce?
O iluzie oprită la timp, consecințe grave oprite în cel mai mic detaliu, dar în cea mai mare dezamăgire anticipată, trăită cât o sută de ani în mișcare, comprimată la limite. Fără verb, fără acțiune.
De ce?
Poate nu ai să îți rupi și tu capul din fotografie.
Nu ai să îți rupi și tu capul din fotografie.

Existăm doi oameni spate în spate.

они видели небо, видели вместе.
они очень устали, долго искали, что-то такое.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s